Szente B. Levente: Recviem pentru Bezidu nou (Rekviem Bözödújfaluért in Romanian)

Aztán eloszlott a tömeg, 
széthordták az utolsó házat is -
akár a cserépszilánkok,
álmaink az utcán hevertek;
a nevek, mint megannyi sikoly.
Sosem hittük volna,
hogy emlékoszlopra kerülnek:
örökre és beláthatatlanul.

Apoi mulţimea s-a răspândit,
au cărat cu ei şi ultima casă-
ca bucăţile de ţiglă,
visurile noastre zăceau pe stradă;
numele nostru, ca nenumărate ţipete.
Niciodată n-am fi crezut,
c-o să ajungă pe coloana comemorării:
pe veci şi imprevizibil.