Eminescu, Mihai: Este a dombon (Sara pe deal Magyar nyelven)

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plîng, clar izvorînd în fîntîne;
Sub un salcîm dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aşa sfîntă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gînduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scîrţîie-n vînt cumpăna de la fîntînă,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stînă.

Şi osteniţi oameni cu coasa-n spinare
Vin de la cîmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curînd satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curînd pasu-mi spre tine grăbeşte:
Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cît îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surîzînd vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

(1885, 1 iulie)

Estefelé szólal a kürt szomorúan,
Ballag a nyáj, csillag vezérli az útban,
Rí a patak, surran a szűz vízű forrás,
Suttog a fűz, drága, te engemet ott vársz.
 
Égen a hold, az arcán szent nyugalom van,
Nagy szemedet nézi a ritka falombban,
Ütközik a csillag a harmatos égen,
Kebled a vágy, arcod a gond lepi mélyen.
 
Hold sugarán bomlik az éjjeli felleg,
Házak öreg ormai égre merednek,
Reccsen a kút gémje a szélbe' magában,
Füstben a völgy: furulya szól a sztinában.
 
S a kimerült földmívelők a kaszával
Hazafelé mennek: a tóka szavával
Zendül a völgy, egyre erősbül a hangja,
Ég a szívem messze világít a lángja.
 
Ó, hamarost szunnyad az esti falucska,
Ó, hamarost hozzád visz kedvesed útja,
Fűzfa alatt töltjük el szép éjszakánkat,
Folytonosan mondom én, ó, hogy imádlak.
 
És a fejünk egymás keblére lehajtva
Elaluszunk majd mosolyogva, sóhajtva
A fűz alatt. Ó, pazar, isteni éjjel!
Ki nem adná egész életét el?