Sebestyén Péter: Hely és idő

Kukáztam egy álmot, amiben nincsen alibim,

semmi sincs, ami te volnál vagy én. 

Platánok alatt, az ágyásokban ájult begóniák,

ott vársz türelmesen-illedelmesen.

Az álom, az maga a valóság, uzsorakamattal.

Elhurcol, mint egy kergült villamos a romos remiz felé.

Leszálláskor integetsz, pajkos mosollyal előveszed

a festékszórót és fújsz, míg vérrel telik meg minden,

a párna, a fal, a pupillák homályos tere.

2012

Printre boarfe am găsit un vis în care nu am alibi,

nu am nimic, ce tu ai fost sau eu.

Sub platani între straturi begonii leșinate,

acolo m-aștepți cuviincios și cu răbdare.

Visul e realitatea însăși, cu dobânzi speculative.

Mă cară, ca un tramvai înnebunit spre remiză.

La coborâre faci semn, scoți pistolul de vopsit și-apeși

zâmbind ștrengărește, până se umple cu sânge totul:

perna, peretele, spațiul șters al pupilelor.