Blaga, Lucian: Mi és a Föld (Noi și pământul Magyar nyelven)

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul său trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi - pământul

Annyi csillag hull ezen az éjszakán.
A sötétség démona a földet kezében tartja
mint egy taplót, hevesen fújva rá
hogy meggyújthassa.
Ezen az éjszakán, amikor
annyi csillag hull,
karjaimban mint  máglyáján lángol
boszorka teste vadul.
Én bolond
mint égő lángnyelvet, nyújtom karomat,
hogy meztelen válladról leolvasszam a havat
és éhesen szürcsöljem véred, büszkeséged,
tavaszodat, mindent, elemésszem erődet.
Hajnalban, mikor nappal gyúl az éjben,
és a nyugati szél szárnyán
elszáll az éji köd,
azt kívánom hogy reggelre mi is
hamuvá váljunk,
mi és – a föld.