Szente B. Levente: În drum spre acasă (Hazafelé in Romanian)

Nálunk naponta ingét vedli az ég -
azt mondják: már ilyen ez a világ

se zöld, se piros, kissé gyulladt, szürke, olyan,
mint az árnyak mögött kuporgó énem leginkább

mint öregedő kérges, tenyeremben a barázdák,
messzi futnak, egyenest az ég felé mutatnak benne a falubeli utcák

de esténként te csak emlékezz -
nézd, hogyan hajol föléd csillag és holdbeli tájarcom,
kinyújtóznak benne a piros-kék házak, míg lelkedben őrt állnak az út menti akácfák.

torkodban dadog a lélek és megszorul a szó: 
hazát. házat. ennyit akartál?

La noi cerul zi de zi îşi dezbracă cămaşa -
se spune: aşa e lumea aceasta,

nici verde, nici roşu, puţin încins, gri, aşa e
de fapt ca sinea-mi stând ghemuită în dosul umbrelor,

ca brazdele încrustate în palmele-mi îmbătrânite,
aleargă departe, drept spre cer arată în ele străzile satului

dar seara tu să-ţi aduci aminte -
vezi, cum se apleacă asupra-ţi steaua şi chipu-mi cu peisaj lunar,
cu case roşu-albastre, pe când în sufletu-ţi stau de pază salcâmii de pe margine de drum.

în gâtu-ţi bâlbăie sufletul şi se-mpiedică cuvântul:
patrie, casă, atâta ai vrut?