József Attila: Mama (Mama in Romanian)

Már egy hete csak a mamára
gondolok mindíg, meg-megállva.
Nyikorgó kosárral ölében,
ment a padlásra, ment serényen.

Én még őszinte ember voltam,
ordítottam, toporzékoltam.
Hagyja a dagadt ruhát másra.
Engem vigyen föl a padlásra.

Csak ment és teregetett némán,
nem szidott, nem is nézett énrám
s a ruhák fényesen, suhogva,
keringtek, szálltak a magosba.

Nem nyafognék, de most már késő,
most látom, milyen óriás ő –
szürke haja lebben az égen,
kékítőt old az ég vizében. 

De o săptămână la mama
mă gândesc veșnic, degeaba.
Cu coș scârțâind în poală,
urcând în pod, urcând în grabă.

Eu înc-am fost om nestricat,
am urlat și m-am înfuriat.
Să lase rufele în alt loc.
Pe mine să mă ducă la pod.

Urca și le-ntindea calmă,
Nemustrând, nici să mă vadă
și rufele curate, foșnind,
fluturau în sus, învârtind.  

Nu m-aș sclifosi, e tardivă,
acum o văd, ce titanică -
părul ei alb flutură-n cer,
azur dizolvă-n apa din cer.