Mindig van remény (Hungarian)
– Egy kripta különben sem olcsó – közölte a tisztviselő. – A legkevésbé a főútvonalon.
– Nem kell neki a főútvonalon lenni – mondta az érdeklődő. – Az a fontos, hogy betonozva legyen.
– Betonozva? – hökkent meg a tisztviselő. – Szokatlan, kérem. De azért lehet.
Félretette a gépelt árjegyzéket. Egy blokklapon gyors számvetést csinált; a betonozott kriptának, sírkő nélkül, a mellékútvonalon is elég borsos volt az ára. Az érdeklődő azonban kijelentette, hogy nem baj.
Rágta a körmét. Gondolkozott.
– Továbbá – mondta – kell bele egy cső.
– Miféle cső? – kérdezte a fekete ruhás tisztviselő.
– Magam sem tudom. Mint egy kémény. Mint egy kürtő. Mint a hajókon. Vagy amilyen a borospincékben van.
A mérnök, akit a tisztviselő odahívott, elég lassú észjárású volt. Kétszer is elmagyaráztatta magának a dolgot, s még utána is csak hümmögött.
– Ha meg szabad kérdezni – kérdezte –, miből legyen az a cső?
– Azt már önöknek kellene tudni – mondta kissé türelmét vesztve az érdeklődő.
– Palából jó lesz? – kérdezte a mérnök. – Vagy inkább kitéglázzuk? Vagy legyen egyszerűen valamilyen fém?
– Ön mit ajánl? – kérdezte az érdeklődő.
– Én semmit sem értek az egészből – mondta a mérnök. – De a legkézenfekvőbb volna a pala.
– Legyen pala – mondta az érdeklődő, és mélázva nézte a nehéz felfogású mérnököt. – Továbbá – mondta aztán – be kellene vezetni a villanyt.
– A villanyt? – bámultak rá mind a ketten. – Minek oda villany?
– Jó kérdés – mondta bosszúsan az érdeklődő. – Hogy ne legyen sötét.
Publisher | Örkény István: Egyperces novellák, Új Palatinus Könyvesház Kft. |
|
Totdeauna există speranţă (Romanian)
- De altfel un cavou nu este ieftin – spuse funcţionarul – Cu atât mai puţin pe aleea principală. - Nu trebuie să fie pe aleea principală – spuse persoana interesată – Important este să fie din beton. - Din beton? – întreba uluit funcţionarul – E ceva neobişnuit, vă rog. Dar se poate. A pus deoparte lista de preţuri bătută la maşină. Pe o foaie de notes a făcut un calcul rapid; cavou betonat, fără piatră funerară, chiar şi pe o alee laterală e la un preţ destul de piperat. Dar persoana interesată a declarat, căci nu-i nici o problemă. Şi-a ros unghiile. A stat pe gânduri. - Precum – spuse – ar terbui clădit în el o ţeavă. - Ce fel de ţeavă? – întreba funcţionarul în haină neagră. - Nici eu nu ştiu. Ca un horn. Ca un burlan. Ce-i pe un vapor. Sau ce-i pe pivniţele de vin. Inginerul, care a fost chemat de către funcţionar, a fost cu o judecată înceată. De două ori a încercat să clarifice problema, dar şi după acea se adulmeca. - Şi dacă v-aşi putea întreba – se interesa – din ce ar trebui să fie această ţeavă? - Asta dumneavoastră trebuie să ştiţi – spuse pierzând puţin răbdarea persoana interesată. - Din şist ar fi bun? – întreba inginerul – Sau mai bine s-o facem din cărămidă? Sau pur şi simplu să fie din ceva metal? - Dumneavoastră ce-mi recomandaţi? – întreba persoana interesată. - Eu nu înţeleg nimica – spuse inginerul – Dar cel mai evident ar fi din şist. - Atunci să fie din şist – spuse persoana interesată, şi melancolic privea spre inginerul cu judecată înceată. - Precum – spuse apoi – ar trebui introdus curentul. - Curentul? – se uitau uimiţi amândoi. – De ce e nevoie de curent acolo? - Bună întrebare – spuse indignat clientul. – Ca să nu fie întuneric.
|