Balázs F. Attila: Cântă copacul (Énekel a fa in Romanian)

a madarak lenyelték a hangot,
de begyükből felbugyborékolt:
dallamok, szavak, formák potyogtak
az avarra.

 „a fák énekelnek” – mormogja a költő
monitor fénye mélyíti ráncait
nem látja hát nem tudja:
ez már az öregség jele –

tovább  pötyög a billentyűzeten
mindent elment valahová:
tán egyszer megnyitja valaki…

păsările au înghiţit glasul,
dar din guşă au ieşit în bulboane:
cântece, cuvinte, forme au căzut
pe frunziş. 

„copacii cântă” – a mormăit poetul
ridurile i-a adâncit a monitorului lumină
n-o vede deci nu ştie:
ăsta-i deja-al vremii semn – 

continuu tastatura loveşte
salvează undeva totul:
poate cândva cineva-l va deschide... 

 copacii-n continuare cântă
dar nu-nseamnă nimic