Kányádi Sándor: Flori de noiembrie (Novemberi virágok in Romanian)

Csak a parki virágok
mosolyognak még.
Élteti őket a kötelesség
s a vágy,
hogy szépek legyenek,
amíg csak le nem hull a hó.
Színüket kiszítta már a nap,
s illatukat a deres hajnalok.
De azért virágok ők!
Hervatagon is hősen
viselik az őszt,
s döbbenet
nélkül várják a telet.
Akárcsak
az unokáikat sétáltató nagymamák
akik egy-egy rövidke, biztató
mosollyal visszaintenek
a virágok hervatag mosolyára…

S valami zsibbasztó könnyűség
száll a
szürkülő tájra.

Mai zâmbesc doar
florile din parc.
Le țin în viață datoria
și dorința
de a fi frumoase
până la prima ninsoare.
Soarele le luase culoarea,
gerul de dimineață - mirosul.
Și totuși, flori sunt ele!
Eroine veștede
ce-ndură toamna,
și așteaptă iarna
fără consternare.
Ca și
bunicile când își plimbă nepoții,
și răspund cu zâmbet scurt,
încurajator la zâmbetul
veștejit al florilor...

Și pe ținutul cenușiu
se-așează
o ușoară amorțeală.