Vajda János: După douăzeci de ani (Húsz év múlva in Romanian)

(Gina emlékkönyvébe)

Mint a Montblanc csucsán a jég,

Minek nem árt se nap, se szél,

Csöndes szívem, többé nem ég;

Nem bántja újabb szenvedély.

Körültem csillagmiriád

Versenyt kacérkodik, ragyog,

Fejemre szórja sugarát;

Azért még föl nem olvadok.

De néha csöndes éjszakán

Elálmodozva, egyedül -

Mult ifjuság tündér taván

Hattyúi képed fölmerül.

És ekkor még szivem kigyúl,

Mint hosszu téli éjjelen

Montblanc örök hava, ha túl

A fölkelő nap megjelen…

(În albumul Ginei) 


Ca gheaţa pe vârful muntelui Mont Blanc,

Căreia nu-i pasă de vânt, de soare,

În inima-mi calmă flăcări nu ard;

N-o frământă o nouă ardoare.


În juru-mi sunt billioane de stele

Toate cochetează, strălucesc,

Pe capu-mi împrăştie razele;

Dar eu totuşi nu mă topesc. 


Dar câteodată într-o liniştită noapte

Solitar, legănat de reverie-

Pe lacul feeric al tinereţii trecute

Chipu-ţi de lebădă răsare.


Şi atunc inima-mi s-aprinde,

Ca-n nopţile lungi de iarnă, zăpada

Veşnică al Mont Blancului se-ncinge

Când soarele din nou s-ar arăta…