Csata Ernő: Bocet (Siratóének in Romanian)

Ne sírjatok!
Szívem lüktető ritmusa,
a teremtő kozmikus zenébe
simult mára.
Ne ez maradjon legszebb
emléketek rólam,
sápadtra dermedt testem,
a koporsóban.
Az öröklét szent lehelete,
egy mindenható akarat
mozgott, ölelt, szeretett,
gyűlölt és nevetett benne.

Ne sírjatok!
Nekem már
nem fáj semmi.
Századok forgószelének
nyargaló porában,
fogok újra
visszajönni.
Magamra, igazán,
most maradok,
amikor földdel,
jó magasan
betakartok.

Ne sírjatok!
Életek sarjadnak
majd rajtam,
a síromon, majdan.
Virág leszek,
talán, az emlékezés
asztalán, vagy
csillanó fény
a lobogó gyertyalángban,
egy bolyongó,
nyugtalan porszem,
az örök körforgásban.

Nu plângeţi!
Ritmul pulsator al inimii mele
s-a mulat deja
în melodia cosmică creatoare.
Nu asta să rămână
ceea mai frumoasă amintire
despre mine, corpul meu palid,
amorţit în sicriu.
Suflul sfânt al veşniciei,
o dorinţă atotputernică,
vibra, îmbrăţişa, iubea,
ura şi zâmbea în el viu.

Nu plângeţi!
Mie deja
nimic nu mă doare.
În praful secular,
galopând,
mă voi întoarce.
Singur, cu adevărat,
acum rămân,
când mă veţi
acoperi gros
cu pătura
de pământ.

Nu plângeţi!
Se vor răsări
noi vieţi pe mine,
mereu,
pe mormântul meu.
Voi fi floare, oare,
pe masa amintirilor
sau lumină sclipitoare
în văpaia lumânării,
fir de praf zbuciumat
şi rătăcit în ciclul
etern al nemuririi.