This website is using cookies

We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue without changing your settings, we'll assume that you are happy to receive all cookies on this website. 

Eminescu, Mihai: Éjszakáim (Noaptea in Hungarian)

Portre of Eminescu, Mihai

Noaptea (Romanian)

Noaptea potolit si vânat arde focul în camin;

Dintr-un colt pe-o sofa rosa eu în fata lui privesc,

Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc;

Lumânarea-i stinsa-n casa... somnu-i cald, molatic, lin.

 

Atunci tu prin întuneric te apropii surâzânda,

Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara;

Pe genunchi îmi sezi, iubito, bratele-ti îmi înconjoara

Gâtul... iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.

 

Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate,

Tu grumazul mi-l înlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci;

S-apoi ca din vis trezita, cu mâinute albe, dulci,

De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.

 

Netezesti încet si lenes fruntea mea cea linistita

Si gândind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc

Pe-ai mei ochi închisi ca somnul si pe frunte-mi în mijloc

Si surâzi, cum râde visul într-o inima-ndragita.

 

O! desmiarda, pân' ce fruntea-mi este neteda si lina,

O! desmiarda, pân-esti juna ca lumina cea din soare,

Pân-esti clara ca o roua, pân-esti dulce ca o floare,

Pân' nu-i fata mea zbârcita, pân' nu-i inima batrâna.



Uploaded byKoosán Ildikó
Source of the quotationhttp://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/e/mihai-eminescu-9zudtpd/noaptea-7zudhtn.html

Éjszakáim (Hungarian)

Elcsendesül az éj, kandallóban lassan kialvó parázs

tűztáncát pamlagom sarkából merengve nézem,

míg az álom pillangó-röptű fátylát pillámra hullni érzem,

szobámban kialszik a fény, befon a  puha varázs.

 

Akkor jössz felém az éji homályból te vágyott árnyalak,

fehéren akár a tél, ragyogón, napsugaram a nyárból,

mellém ülsz kedves, nyakamban már, -és átnyalábol-

karod……kutatva nézed sápadt arcomat.

 

Puha-fehér, illatos karok régről ismerős 

érintése  enyém, újra enyém, fejed mellemre téved,

aztán úgy teszel, mint aki édes álomból ébred, 

göndör fürtjeim könnyű kis kezekkel- merthogy sietős-

 

simítod el homlokom fölül játékos merészen,

-gondolván, hogy alszom,- ravaszul, egészen,

ajkaddal  érinted pillám, homlokom középen,

s köddé válsz, meggyötört lelkem égeti a szégyen.

 

Ó! megidézlek, te csöndes, tiszta emlék, visszajársz… 

Ó! megidézlek, míg ifjúságom fénylik akár a nap,

illatod virágból, ízed harmatból gyűjtöm, szabad,

míg fiatal a szívem, arcom nem barázdálja ránc.



Uploaded byKoosán Ildikó
Source of the quotationsaját fordítás

minimap