Eminescu, Mihai: Éjszakáim (Noaptea in Hungarian)
Noaptea (Romanian)Noaptea potolit si vânat arde focul în camin; Dintr-un colt pe-o sofa rosa eu în fata lui privesc, Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc; Lumânarea-i stinsa-n casa... somnu-i cald, molatic, lin.
Atunci tu prin întuneric te apropii surâzânda, Alba ca zapada iernei, dulce ca o zi de vara; Pe genunchi îmi sezi, iubito, bratele-ti îmi înconjoara Gâtul... iar tu cu iubire privesti fata mea palinda.
Cu-ale tale brate albe, moi, rotunde, parfumate, Tu grumazul mi-l înlantui, pe-al meu piept capul ti-l culci; S-apoi ca din vis trezita, cu mâinute albe, dulci, De pe fruntea mea cea trista tu dai vitele-ntr-o parte.
Netezesti încet si lenes fruntea mea cea linistita Si gândind ca dorm, sireato, apesi gura ta de foc Pe-ai mei ochi închisi ca somnul si pe frunte-mi în mijloc Si surâzi, cum râde visul într-o inima-ndragita.
O! desmiarda, pân' ce fruntea-mi este neteda si lina, O! desmiarda, pân-esti juna ca lumina cea din soare, Pân-esti clara ca o roua, pân-esti dulce ca o floare, Pân' nu-i fata mea zbârcita, pân' nu-i inima batrâna.
|
Éjszakáim (Hungarian)Elcsendesül az éj, kandallóban lassan kialvó parázs tűztáncát pamlagom sarkából merengve nézem, míg az álom pillangó-röptű fátylát pillámra hullni érzem, szobámban kialszik a fény, befon a puha varázs.
Akkor jössz felém az éji homályból te vágyott árnyalak, fehéren akár a tél, ragyogón, napsugaram a nyárból, mellém ülsz kedves, nyakamban már, -és átnyalábol- karod……kutatva nézed sápadt arcomat.
Puha-fehér, illatos karok régről ismerős érintése enyém, újra enyém, fejed mellemre téved, aztán úgy teszel, mint aki édes álomból ébred, göndör fürtjeim könnyű kis kezekkel- merthogy sietős-
simítod el homlokom fölül játékos merészen, -gondolván, hogy alszom,- ravaszul, egészen, ajkaddal érinted pillám, homlokom középen, s köddé válsz, meggyötört lelkem égeti a szégyen.
Ó! megidézlek, te csöndes, tiszta emlék, visszajársz… Ó! megidézlek, míg ifjúságom fénylik akár a nap, illatod virágból, ízed harmatból gyűjtöm, szabad, míg fiatal a szívem, arcom nem barázdálja ránc.
|