Blandiana, Ana: Anyám (Mamă in Hungarian)

Mamă, întâiul meu mormânt,

Beznă fierbinte,

Cu-atâta nerăbdare prostească părăsită,

În timp ce fiecare bulgăr

Al ţărânei sale

Se-mpotrivea plecării fără rost.

Îmi vei ierta vreodată învierea,

Grăbita înviere ce mă rupea de tine

Pentru ca, din lumină în lumină,

Să mă apropie de-o altă moarte?

E tot mai frig,

Străinătatea mă pătrunde,

Pe cum mă urc se şterge drumul înapoi.

E-atâta depărtare pân' la tine,

Că s-ar putea-nălţa biserici

Să mijlocească rugile-ntre noi.

Anyám, az én első sírom,

Forró sötétség

Oly buta sietséggel elhagyatva,

Miközben földjének

Minden göröngye

Ellenezte az értelmetlen eltávozást.

Valaha is megbocsátod a feltámadásom,

Elsietett feltámadásom, ami tőled elszakított

Ahhoz, hogy fényből a fénybe

Egy másik halálhoz közeledjek?

Egyre hidegebb van,

Az idegenség belém hatol,

Amint felkapaszkodom, eltűnik az út mögöttem.

Oly nagy a távolság tehozzád,

Akár templomokat építhetnénk,

Hogy imádságainkat átadják.