Blandiana, Ana: A költők bárkája (Corabia cu poeți in Hungarian)

Poeţii cred că e o corabie

Și se îmbarcă.

Lăsaţi-mă să mă urc pe corabia cu poeţi

Înaintând pe valurile timpului

Fără să-şi clatine catargul

Şi fără să aibă nevoie ca să mişte din loc

(Pentru că timpul se mişcă

În jurul ei tot mai repede).

Poeţii aşteaptă, şi refuză să doarmă,

Refuză să moară,

Ca să nu piardă clipa din urmă

Când corabia se va desprinde de ţărm -

Dar ce e nemurirea dacă nu

Chiar această corabie de piatră,

Aşteptând cu încăpăţânare ceva

Ce nu se va întâmpla niciodată?

A költők azt hiszik bárka,

és felülnek.

Engedjetek engem is felülni a bárkára,

Haladjak az idő hullámain.

Anélkül, hogy árbóca rezdülne

és kimozdulna helyéből

(Mert az idő halad

mellette gyorsulva).

A költők várnak, nem alszanak,

Meg sem halnak,

Hogy el ne veszítsék a pillanatot,

Amikor a hajó elhagyja a partot -

De mi a halhatatlanság, ha nem

Éppen ez a kővitorla,

Várva makacsul valamit,

Ami nem jön el soha?