Stanescu, Nichita: Igazságtalanság (Nedreptate in Hungarian)

De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz?
Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi
să avem
speranţe, pentru frumuseţe
şi pentru duioşie, ochi
şi pentru alergare, picioare?
Atât de nefericiţi să fim noi
încât să trebuiască să ne iubim.
Atât de nestabili să fim noi
încât să trebuiască să ne prelungim
prin naştere
tristeţea noastră urâtă
şi dragostea noastră înfrigurată?

Miért hallanánk, és mért volna fülünk a  halláshoz?
Annyira bűnösek lennénk, hogy rákényszerülnénk,
hadd legyen
reményünk a szépségre,
és a szívhez szólóra szemre,
és lábakra fürge lépéshez?
Annyira boldogtalanok lennénk,
hogy szerelemre vagyunk kárhoztatva.
Annyira ingatagok lennénk,
hogy csupán a születés volna,
az amivel
ocsmány bánatunkat átmenthetnénk,
és a kettőnk lázas szerelmét?