Pavelescu, Cincinat: Még kell a dal (Voiesc să cânt Magyar nyelven)

Pădure scumpă, leagăn sfânt,
Tu, ce-ai scăldat în poezie
Apusa mea copilărie,
Din nou redă-mi avânt!

Voiesc să cânt!
Să fiu ce-am fost să uit ce sânt...
Cântarea e re-ntinerire,
E un ecou de fericire,
E cerul pe pământ.

Voiesc să cânt!
Să uit că totul e cuvânt,
Vis, nălucire trecătoare,
Că viaţa este ca o floare
Ce creşte pe-un mormânt.

Voiesc să cânt!
Voiesc să cânt!

Sinaia, 1893

Erdőm, szent bölcső, lomb, avar,
te fürdettél versekben engem
gyermekből amíg ifjú lettem,
add vissza tüzem, add hamar!

Még kell a dal!
Legyek ki voltam, ne vén, ily hamar...
daltól fiatal lesz a lelkem,
az öröm dallal visszhangzik bennem,
égtől a földig zivatar.

Még kell a dal!
Feledjem, hazug a szó, badar,
és minden álom ábránd, látomás,
életünk, a hervadó virág egy
sírból nő ki, ami majd takar.

Még kell a dal!
Még kell a dal!