Ady Endre: A könnyek asszonya (Bús arcát)

Bús arcát érzem szívemen
A könnyek asszonyának
Rózsás remegő ujjai
Most a szívembe vájnak.
Érzem az illatát is ám
A rózsás gyilkos ujjnak
S véres szívemre szomorúan
A könnyek hullnak, hullnak.

Az ajka itt mar édesen,
A haja ide lebben,
Az egész asszony itt pusztít
Itt, itt: az én szívemben.
Bosszút itt áll az életért,
Aknát itt ás a múltnak.
Véres szívemre szomorún
A könnyek hullnak, hullnak.

Nagy az én bűnöm. Vesszen is,
Kire a végzet mérte,
Hogy a könnyek szfinx-asszonyát
Megérezze, megértse.
Maradjon szent talánynak O,
Maradjon minding újnak.
Végre szívemre szomorún
A könnyek hullnak, hullnak.

Simt pe inimă fața tristă
A doamnei cu lacrima,
Cu degete roze, tremurând,
Acum scobindu-mi inima.
Desigur, simt și parfumul
Degetului roz, să răpună
Și pe inima-n sânge, trist,
Lacrimi picură, picură.

Gura ei plăcut mă mușcă,
Părul aici flutură,
Femeia aci distruge
Aci, aci: în măduvă.
Aci răzbunând pe viață,
De trecut, mină aci să pună.
Pe inima în sânge, trist,
Lacrimi picură, picură.

E mare vina mea. Ducă-se,
Care are rând la soartă,
Ca pe femeia-sfinx cu lacrimi
S-o simtă, s-o înțeleagă.
Rămânănd sfânta enigmă Ea,
Rămânând mereu nouă.
În fine, pe inimă, trist,
Lacrimi picură, picură.