Ady Endre: Emlékezés egy nyár-éjszakára

Az Égből dühödt angyal dobolt
Riadót a szomorú Földre,
Legalább száz ifjú bomolt,
Legalább száz csillag lehullott,
Legalább száz párta omolt:
Különös,
Különös nyár-éjszaka volt,
Kigyulladt öreg méhesünk,
Legszebb csikónk a lábát törte,
Álmomban élő volt a holt,
Jó kutyánk, Burkus, elveszett
S Mári szolgálónk, a néma,
Hirtelen hars nótákat dalolt:
Különös,
Különös nyár-éjszaka volt.
Csörtettek bátran a senkik
És meglapult az igaz ember
S a kényes rabló is rabolt:
Különös,
Különös nyár-éjszaka volt.
Tudtuk, hogy az ember esendő
S nagyon adós a szeretettel:
Hiába, mégis furcsa volt
Fordulása élt s volt világnak.
Csúfolódóbb sohse volt a Hold:
Sohse volt még kisebb az ember,
Mint azon az éjszaka volt:
Különös,
Különös nyár-éjszaka volt.
Az iszonyúság a lelkekre
Kaján örömmel ráhajolt,
Minden emberbe beköltözött
Minden ősének titkos sorsa,
Véres, szörnyű lakodalomba
Részegen indult a Gondolat,
Az Ember büszke legénye,
Ki, íme, senki béna volt:
Különös,
Különös nyár-éjszaka volt.
Azt hittem, akkor azt hittem,
Valamely elhanyagolt Isten
Életre kap s halálba visz
S, íme, mind mostanig itt élek
Akként, amaz éjszaka kivé tett
S Isten-várón emlékezem
Egy világot elsüllyesztő
Rettenetes éjszakára:
Különös,
Különös nyár-éjszaka volt.

1918

Din Cer îngeri turbați au dat
Alarmă pe Pământul trist,
Sute de tineri s-au desfrânat,
Sute de stele au căzut,
Sute de cununi s-au destrămat:
Ciudată,
Ciudată noapte de vară a fost,
S-a aprins stupul cel vechi,
Mânzul și-a rupt piciorul,
Am visat viu pe cel mort,
Câinele, Burkus, a dispărut
Și slujnica mută, Mári,
A început să cânte zgomotos:
Ciudată,
Ciudată noapte de vară a fost.
Au zăngănit potlogarii,
Și omul sincer s-a pitulat,
A furat și hoțul mofturos:
Ciudată,
Ciudată noapte de vară a fost.
Știam, că omul e păcătos
Și dator cu dragostea:
Degeaba, tot a fost curios
Rondul lumii noi și vechi.
Luna pe cerul misterios:
Omul atât de mic, nicicând
N-a ajuns, cum atunci a fost:
Ciudată,
Ciudată noapte de vară a fost.
Groaza cu poftă sarcastică
Pe suflete s-a aplecat,
În fiecare om a intrat
Soarta tainică din străbuni,
La nuntă cumplită, cruntă,
Judecata a pornit băută,
Feciorul mândru de Om,
Care, iată, infirm, fără rost: 
Ciudată,
Ciudată noapte de vară a fost.
Am crezut, atunci am crezut,
Că vreun Dumnezeu uitat
Învie și mă ia în moarte
Și, iată, încă tot trăiesc,
Cum am rămas din acea noapte,
Așteptând Domnul, îmi amintesc
De o noapte groaznică,
Scufundătoare de lume:
Ciudată,
Ciudată noapte de vară a fost.