Arany János: Híd-avatás

Szólt a fiú: "Kettő, vagy semmi!"
   És kártya perdül, kártya mén;
Bedobta... késő visszavenni:
   Ez az utolsó tétemény:
   "Egy fiatal élet-remény."

A kártya nem "fest", - a fiúnak
   Vérgyöngy izzad ki homlokán.
Tét elveszett!... ő vándorútnak
   - Most már remény nélkül, magán -
   Indúl a késő éjszakán.

Előtte a folyam, az új hid,
   Még rajta zászlók lengenek:
Ma szentelé föl a komoly hit,
   S vidám zenével körmenet:
   Nyeré "Szűz-Szent-Margit" nevet.

Halad középig, hova záros
   Kapcsát ereszték mesteri;
Éjfélt is a négy parti város
   Tornyában sorra elveri; -
   Lenn, csillagok száz-ezeri.

S amint az óra, csengve, bongva,
   Ki véknyan üt, ki vastagon,
S ő néz a visszás csillagokba:
   Kél egy-egy árnyék a habon:
   Ősz, gyermek, ifju, hajadon.

Elébb csak a fej nő ki állig,
   S körülforog kiváncsian;
Majd az egész termet kiválik
   S ujjonganak mindannyian:
   "Uj hid! avatni mind! vigan."

"Jerünk!... ki kezdje? a galamb-pár!"
   Fehérben ifju és leány
Ölelkezik s a hídon van már:
   "Egymásé a halál után!"
   S buknak, - mint egykor igazán.

Taps várja. - "Most a millióson
   Van a sor: bátran, öregem!" -
"Ha megszökött minden adósom:
   Igy szökni tisztesebb nekem!"
   S elsímul a víz tükre lenn.

Hivatlanul is jönnek aztán
   A harmadik, a negyedik:
"Én a quaternót elszalasztám!"
   "Én a becsűletet, - pedig
   Viseltem négy évtizedig."

S kört körre hány a barna hullám,
   Amint letűnnek, itt vagy ott.
Jön egy fiú: "Én most tanúlám
   Az elsőt; pénzem elfogyott:
   Nem adtak: ugrom hát nagyot!"

Egy tisztes agg, fehér szakállal,
   Lassan a hídra vánszorog:
"Hordozta ez, míg birta vállal,
   A létet: mégis nyomorog! -
   Fogadd be, nyílt örvény-torok!

Unalmas arc, félig kifestve -
   Egy úri nő lomhán kikel:
"Ah, kínos élet: reggel, estve
   Öltözni és vetkezni kell!"
   Ezt is hullámok nyelik el.

Nagy zajjal egy dúlt férfi váza
   Csörtet fel és vigyorgva mond:
"Enyém a hadvezéri pálca,
   Mely megveré Napleont!"
   A többi sugdos: "a bolond!..."

Szurtos fiú ennek nyakába
   Hátul röhögve ott terem
S ketten repűlnek a Dunába:
   "Lábszijjra várt a mesterem:
   No, várjon, míg megkérlelem!"

"Én dús vagyok" kiált egy másik
   S élvezni többé nem tudom! -"
"Én hű valék a kézfogásig
   S elvette Alfréd a hugom'!"
   Eltűnnek mind, a járt uton.

"Párbajban ezt én így fogadtam:
   Menj hát elül, sötét golyó!" --
"Én a szemérmet félrehagytam,
   És íme, az lőn bosszuló:
   Most vőlegényem a folyó. -"

Igy, s már nem egyenkint, - seregben,
   Cikázva, némán ugranak,
Mint röpke hal a tengerekben;
   Vagy mint csoportos madarak
   Föl-fölreppenve, szállanak.

Órjás szemekben hull e zápor,
   Lenn táncol órjás buborék;
Félkörben az öngyilkos tábor
   Zúg fel s le, mint malomkerék;
   A Duna győzi s adja még.

Néz a fiú... nem látja többé,
   Elméje bódult, szeme vak;
De, amint sűrübbé, sűrübbé
   Nő a veszélyes forgatag:
   Megérzi sodrát, hogy ragad.

S nincs ellenállás e viharnak, -
   Széttörni e varázsgyürüt
Nincsen hatalma földi karnak. -
   Mire az óra egyet üt:
   Üres a híd, - csend mindenütt.

1877 aug. 22

Zise el: ,,Dublu sau nimic!''
Și cărțile-s aruncate;
Gata... poate va fi calic:
Astea-s mize suspuse:
,,Râvna vieții june.''

Nu are noroc, - băiatul
Sânge transpiră pe frunte.
Miza a căzut!... pribeagul,
- Acum lipsit de speranțe -
Va porni singur-n noapte.

În față râul, podul nou,
Încă flutură și steag:
Inaugurat azi, de crez
Și alai cu trompeta:
Numind ,,Sfânta Margareta''

Mergând la mijloc, unde paza
Dând ora închiderii;
Turnuri din patru orașe
Bătând miezul nopții; -
Jos stele-s, sute de mii.

Și cum ceasul sună, bate,
Cu voce fină or aspră,
El privind jos la stele-n ape:
Pe val, vine cât-o umbră:
Moș, copil, tânăr, tânără.

Până-n umăr, primul e capul,
Și se-nvârte în jur, bizar;
Apoi iese tot corpul,
Fiecare e jovial:
,,Pod nou! vom lansa! ilar.''

,,Hai!... primii-s? hulubii!''
În alb, băiat și fată
Deja-s pe pod, în brațe prinși:
,,Uniți după viață!''
Și s-aruncă, - ca odată.

Aplauze. - ,,La rând e acum
Bogatul: curaj, bătrâne!'' -
,,Datornicii și așa fug:
Mă arunc, va fi mai bine!''
Și apa, lină devine.

Vin și nechemați pe urmă
Al trelea, patrulea:
,,Eu la loto pierd întruna!’’
,,Patru decade, - cinstea
Mi-am purtat adesea.''

Și rând pe rând aruncă valul,
Ici-colo, cum dispari.
Un student vine: ,,Eu-s acum
În primul an, nu am bani:
N-am primit: bine, că sari!''

Un moș cinstit, cu barbă albă,
Se va târî încet pe pod:
,,Cât a putut, a dus și rabdă
Traiul: e sărac de tot! -
S-aruncă, drept în vârtej-sorb.

Cu față blazată, fardată -
Jos, o doamnă apare:
,,Oh, trai: ziua toată
Sus sau jos cu țoale!''
Și ea în val dispare.

Cu zarvă, un schelet de bărbat
Zăngăne, păzea!, ce spun:
,,Eu, c-un baston de comandant,
Pe Napoleon îl răpun!''
Toți șușotind: ,,e nebun! ...''

Un băiat jegos, hohotând,
Îi suflă în ceafă,
Solidar-n Dunăre aruncând:
,,Meșterul mă asteaptă:
Cu curea să mă bată!''

,,Eu sunt bogat'', strigă altul
Și plăcerile n-apari! -''
,,Dând mâna, am rămas lealul
Și Alfred cu sora-n grai!''
Toții, cum știm dispari.

,,La duel o făgăduire:
Glonțule, du-te în față!'' -
,,Eu m-am lăsat de rușine,
Și iată e pizmașă:
Logodindu-mă cu apă. - ''

Așa, în grup, - nu separate,
Fulgerând, sari calmate,
Ca peștele fugar în mare;
Ca păsările-n gloate
Zburătăcind, prin planare.

Aversă-n bule gigantice,
Jos dansând un bulb uriaș;
Sinucigașii-n semicerc,
Vuind sus-jos, ca morișca;
În Dunăre, e nimica.

El se uită... dar nu vede,
Cu cap amețit și orbit;
Dar, cum dens, mai dens iese
Valul, e pericol vădit:
Va simți cursul, molipsit.

La acest vifor nu rezistă, -
Să rupă cercul de vrajă,
Braț pământean n-are forță. -
Când ora unu să bată:
Podul gol, - tihnă totală.