Balázs F. Attila: Pată neagră în Soare (Fekete folt a napban Román nyelven)
|
Fekete folt a napban (Magyar)fájdalmas rezzenéssel ébred ez a nap lidérces takaróját göngyöli az álom kiürült tárgyalóterem a lélek –
magába roskadtan szendereg a fotel anyám alteregója – kis sziget a hullámok állandó ostromában vaksin hunyorít a tükör: feneketlen tengerszem magába szippantotta arcod ó asszony! s mi hiába lessük az ajkadról elszálló pillangókat
tékozló angyalok szedik csokorba gondosan ápolt virágaidat
a versből kihullnak a szavak eltaposott béka: hangulatom mankón vonszolja magát a lélek márványra fagy simogatásunk a szél elengedi a fák sörényét és nyüszítve elfekszik a kápolna lábainál pacsirta sír az ég kék színpadán
a napba nézek: fekete folt s ezután bármire esik pillantásom kíséri azt a gyász pecsétje
csak bámulok a világba tehetetlenül ríva gyámoltalanul mint gyermek és harcolok tovább – övék a játszma – földi és égi istenekkel
életem felét temetik uram dörömbölnek a káromlások mint imamalom vidd testét mely értük megtöretett lelkem másik felét a pokolnak adom
néma a búcsúzásom anyám de örök mint sziklák öléből szabadult hegyi patak panaszos mormogása
megkondul a város az ég harangjában s míg mi tenyered melegét idézzük imát rágcsálva mint rágógumit bepólyál életed villámától vakult éjszaka
virággal borítjuk a föld sebhelyét s aztán megyünk sötétbe vesző útjainkon élni mi nekünk megadatott míg zarándokhelyeden Anyám kis szirmokra lopja az ég csücskét s szemed kékjét az Isten –
|
Pată neagră în Soare (Román)cu dureroasă tresărire se trezeşte această zi visul îşi învăluie pătura-i fantomatică dezgolit teren de dezbateri e sufletul –
prăbuşit în sine moţăie fotoliul a maică-mi dublură – mic ostrov în al valurilor veşnic asediu orbeşte trage cu ochiul oglinda - tău fără fund - ţi-a absorbit chipul o femeie! şi noi zadarnic pîndim de pe buzele-ţi desprinşii fluturi
îngeri risipitori adună-n buchet cu grijă crescutele-ţi flori
din vers se-aştern cuvintele broască-n picioare călcată: dispoziţia mea şontîcăind se tîrîie-al meu suflet marmorean îngheaţă dezmierdările noastre vîntul lasă-n urmă coama copacilor şi icnind se culcă la poalele căpîlnei privighetoare plînge pe-albastra scenă a cerului
privesc în soare: pată neagră de-acum pe orice-mi va cădea clipirea pecetea doliului îl va-nsoţi
doar mă chiorăsc în lume deznădăjduit plîngînd ca un copil pribeag şi lupt mai departe – a lor este jocul – cu pămîntenii şi cereştii zei
jumătatea vieţii-mi îngroapă doamne bubuie înjurăturile ca moara de rugăciuni du-i trupul ce pentru ei s-a sacrificat a sufletulu-mi cealaltă parte iadului o dau
mută-mi e despărţirea mamă dar veşnic ca susurul de jelanie al izvorului ţîşnit din poala stîncilor bubuie oraşul în clopotul cerului şi pîn’ ce căldura palmei tale ne-o amintim rugi rumegînd ca pe-o gumă se deapănă viaţa-ţi de fulger în noapte orbită
cu flori acoperim a pămîntului rană şi-apoi mergem în întuneric pe-ale noastre pierdute cărări să trăim ceea ce ni s-a rînduit pîn’ ce-n locul tău de pelerinaj Mamă în mici petale ale cerului margini şi-a ochilor tăi azur le fură Dumnezeu –
|
![[Video]](https://www.magyarulbabelben.net/images/movies.png "Video!"){kind=small}
