Benő Attila: (méz)
(méz) (Magyar)Kezdetben volt a hiány. Aztán a méz fénylő, majd émelyítő íze. A méz, mely tapad, ragad és siklik, nyomot hagyva lassan folyik a belső utakon.
A méz, melyben feloldódhat az arcod, vagy egy másik arc. Méz, melynek változik a szaga, és száradni kezd a mozdulatok hevében. A méz, amely felhígul a nyáltól, sós ízűvé válik, vérpirossá.
Méz. Melyben – bár még nem tudhatod – már örvénylik egy másik kezdet, mely nőni kezd, sokasodni.
Melytől a száj kiszárad, és az érintés kihűl.
Aztán fordul a hold, könnyelmű szél kerekedik, zöldre zendülnek a tar ágak, és újra gyűl, gyűl lassú cseppek ritmusára a hiány érzete.
A mézre gondolsz, a keserédes hatalomra, és nézed, hogy pereg a mész, ha visszatérőben, ami a távolba vész.
|
(Miere) (Román)La început a fost simţul lipsei. Apoi doar gustul strălucitor şi mai târziu cel greţos al mierii. Mierea, care se mulează, se lipeşte, alunecă şi curge lăsând urme în interior.
Mierea, în care ţi se poate topi faţa sau o altă faţă. Mierea, căreia i se schimbă mirosul şi începe să se usuce pe unde s-a scurs. Mierea, care se subţiază în salivă devenind sărată roşie ca sângele.
Mierea. În care - deşi încă nu poţi să ştii – se întrevede vârtejul unui alt început ce creşte şi se înmulţeste.
Mierea de care ni se usucă gura şi atingerile se răcesc.
Apoi se schimbă luna, se iscă un vânt uşuratic, răsună în verde crengile uscate şi iar se adună, se tot adună în ritmul picăturilor lente simţul unei absenţe. Te gândeşti la miere, la puterea ei dulce-amară şi priveşti cum se scurge iar mierea, dacă se întoarce, ceea ce părea definitiv pierdut.
|