Juhász Gyula: Prometeu (Prometheus Román nyelven)

Leáldozó nap bíborában
Fürdik a Kaukázus orma,
Nyugaton rózsás felhők fátyla
Hull a fölkélő csillagokra.
Susog, suttog az alvó tenger,
Szerelmesét szólítja lágyan,
Megreszket a virágok kelyhe
Szűzi, titkos szerelmi lázban.

S a bíboros hegy meredélyén
A rózsafelhők lágy ködében
Prometheus, titánok atyja
Kesereg egymagán, sötéten.
Fölkél a hold. Csókját lehinti
Az alvó tenger fölszinére
S e csók nyomán kikél a vízből
Az óceán ezer tündére.

Sörényes Neptun szép szülötti,
Az óceánidák dalolnak,
Prometheust körüljajongva
Hódolnak a nagy fájdalomnak!
És könnyeiknek gyöngyfüzérét
Elszórják a habtáncba búsan,
A sápadt hold felhőbe búvik,
És sírdogál az ég borúsan!

A végtelen gyász hallatára
A szirtek keselyűje ébred
És éktelen nagy vijjogása
Betölti félsszel a vidéket.
És szilaj, biztos szárnycsapással
A Kaukázus felé tartva,
Lecsap a csúcsra s a titánnak
Szívébe vág rettentő karma!

Prometheus, míg mély sebéből
Mint szökkenő ár, hull a vére,
Szomjas gyönyörrel hallgat egyre
A tündérlányok énekére!

În purpuriul amurgului
Se scaldă creasta Caucazului,
Voalul profiriu al norilor se așterne
peste stelele care germinează.
Marea adormită foșnește, șoptind lent
iubitul își chiamă
Corola florilor se cutremură inocent
de o tainică febră sentimentală.

Pe versantul muntelui purpuriu
În pâcla subțire a norilor trandafirii
Prometeu,părintele titanilor
Se deplânge, sumbru,
Luna se ridică, răsfirându- și sărutul
Pe așternutul mării adormite
Iar în urma sărutului, din apă răsar
O mie de zâne ale oceanului planetar

Neptun pletos, nativ preafrumos,
Nimfele cântă
Îl glorifică Pe Prometeu, zelos
Preamărindu-i durerea imensă!
Șiragul de perle al lacrimilor
Mohorât îl împrăștie în ciuleandra valurilor
Luna palidă se ascunde dinăuntrul norilor,
Și cerul lăcrimează somnoros!

La auzul doliului etern
Vulturul stâncilor se deșteaptâ
Și țipăitul lui voluminos
Umple de frică împrejurimea.
Zboară, fâlfâind din aripi, viteaz
Îndreptându-se spre Caucaz,
Atacă piscul si cu ghiarele-i atroce
Sfâșie inima titanului feroce

Prometeu, în timp ce din afundul rănii
Sângele-i se scurge în șiroaie
Ascultă cu însetoșată plăcere
Cântecul zânelor pâna la disperare