Kamarás Klára: A félelem

A félelem bekúszik, mint a köd,
s belep már minden ajtót, ablakot,
és nem segít, ha többé nem nyitok
rést reszketőn bezárt öreg szívemre.

Magam vagyok. Én eddig szinte védett
burokban éltem, mindig gondtalan.
Most kételyek közt vágyom napra, fényre,
mint téli zugban álmodó csigák.

Frica, ca ceaţa se strecoară,
acoperă tot: uşă, fereastră,
şi n-ajută, dacă nu deschid breşă
 pe inima-mi bătrână, tremurândă.

Singură sunt. Şi pân-acum într-o crustă
protectoare am trăit, fără probleme.
Acum printre îndoieli râvnesc la soare, lumină,
ca iarna într-un colţ melcii-n reverie.