Kamarás Klára: Hittem

Hittem istenben,
hittem hazában,
örök életben,
feltámadásban…

Hittem anyámnak,
tanárnak, papnak…
Nem úgy akarták,
mégis becsaptak.

Higgyen az ember?
Hisz is avégett,
ne hordjon vállán
felelősséget…

Mindenek túlján,
hittem magamban.
Nagy hitem árán
nagy pofont kaptam!

Elmúlt az élet,
nem maradt semmi,
csak az, hogy végül
el kell majd menni.

Nem hiszek én már,
legfeljebb abban,
csak porszem vagyok
egy nagy kalapban.

Am crezut în dumnezeu,
am crezut în patrie,
în viaţa veşnică,
şi în renaştere…

Am crezut în mama,
în profesori, în preoţi…
Ei deşi n-au vrut,
m-au înşelat cu toţi.

Să creadă oare omul?
Doar de aceea crede,
să nu-şi poarte pe umeri
responsabilitate…

Şi mai presus de toate,
am crezut în sinea-mi.
Şi pentru încredere
în schimb palmă primeam!

Viaţa a trecut,
nimic nu mi-a rămas,
doar atât, ca la urmă
să-mi iau bun rămas.

Nu cred acum deja ,
eu în cine ştie ce,
sunt doar un fir de praf
într-o mare pălărie.