Kondor Béla: Gulliver a laputaiakhoz

Egy költő emlékére

Soha el nem jövendő újvilág
messzi villámfényinél látlak benneteket,
halál reám.

És kemény az én zokogásom
mert könnye nem cseppen és
hangja is nem hallik.

És kemények becsmérlő szavaim
mert látlak benneteket.

Kövérhasúak vagytok, dagadteszűek,
alattomosak és rosszhalálúak.
Farkatok naponta égnek állítjátok
szátokat eltátják helyettetek
testetek romlandó kerek O-betűin
dőlnek a hamis szavak és hamis
gyerekek. Terjed a tenyészet.
Sokasodik a sokaság, sokasodnak
a harci gondok, ágyú-süket eszméitek
mint a durva gyom lepik el szent
állat mivoltotok gyepes mezejét
és egyre emberibbek lesztek, emberibbek.

Ó, békétlenszívűek ivadékai!
Csavartbelűek moslék korcsai,
a jámborsággal keresztezett gyűlölet,
a paposkodó tömeg-álság,
a milliókezű hatalmas tehetetlenség,
bálványimádó barom utódok.

Mert az utódok számosabbak
minden halott szülőknél.

Ó, ti papírral-tömött-szeműek,
ti vak alakoskodók, gyöngyei
szuroktengerfenéknek; kőfejűek
és törött csigaházú, nyulós-szájú,
fordított-nyakú, vörösálcás
háromlábú bikaborjúk,
hátrafele ügető,
ócska,
feneketlen-fenekű ripacs színészek!

Ti olvadt-orrú bűzös fürkészők,
zajcsináló zenés kutyapecérek,
állástalan vad vándorköszörűsök,
kéz-láb hadonászó éhes rabbikalapok
nyomorultságtokat bosszulni.

Ti bombákon lovagló szivarpumpák,
átkozottgép-gyártó
fehérköpenyes szemüvegcsorda,
dongalelkű ordas hordópofázók,
tátott szátok kapuján kifröccsen
belsőrészetek s lábatok kalimpál
bizonyítékul.

Még a haragra is gyengék;
simatalpú zsebtolvajtanoncok,
rázóstökű, macskabajszú lapos
éhséghajhászók, ó, nyálkukacok,
vágyakozásra vágyódó lefittyedt
tökéletlenkelő kutyamajmok, ti!

Ti, humánus könyvpockok, patkányfogú
gömbölyű vetületű négyszögek,
ó, ti cédulafosó rettentő létralábak,
könyökcipellős bőszült bájlovagok!

Ülepképű és mángorolt ülepű szomorú
inkvizitorok vagytok ti,
gyűrűsnyakú kárókatonái önmagatoknak.
Ó, kövér halakról ábrándozók!
Ó, göröngyöshátúak!
(Véres gyilokról nem
vakít vissza fény.)

Tenmagától mindenkit féltők,
nem féltitek magatoktól,
szabadságától mindenkit féltők,
zöldmájú, irigy s öltöztetett
bohóc-rabok vagytok mind.

(S magábaroskadtan magában kocsmaszéken
motyog a bor és füst Társadalom.)

Fületlenek vagytok, orrtalanok,
gerinctelenek, szájaskodók, fejetlenek,
szemtelenek, kéz-láb-farok emberek,
okoskodók, kémek és szegények.

És holt halhatatlan egy életem
hamu-porát szertehordjátok mérges
talpatokon, amely eltiporta.

În amintirea unui poet

Lume nouă ce nu va veni niciodată,
vă văd la lumina depărtată a fulgerelor,
moarte mie.

Și suspinul meu e tare
căci lacrima nu-i cade
și vocea nu i se aude.

Și-s tari cuvintele mele de mustrare
pentru că văd ce faceți.

Burtoși, cu mințile umflate,
perfizi și cu moarte rea.
Cu cozile zilnic sculate către cer,
alții deschizând gurile în locul vostru,
pe găurile perisabile în formă de O
curg cuvinte false, copii
falși. Se răspândește înmulțirea.
Se-nmulțește mulțimea, se-nmulțesc
problemele de război, ideologiile surde
ca buruienile aspre acoperă câmpul
ființei voastre de animale sfinte, devenind
din ce în ce mai omenoși, mai omenoși.

Voi, urmași ai celor cu inima fără de pace!
Corcituri cu mațele sucite,
pioșenia amestecată cu ură,
ipocrizia popească a mulțimii,
neputință uriașă cu milioane de mâini,
succesori dobitoci idolatri.

Căci succesorii-s mai mulți
decât toți părinții morți.

Voi, cu ochi împuiați cu hârtii,
orbi prefăcuți, mărgelele
fundului mării de gudron, cu capete de piatră
și cu casa de melc spartă, tăurei cu trei picioare,
cu gurile lipicioase, gâturi întoarse,
cu măști roșii,
înapoi în trap,
cabotini cu fund vechi, fără fund!

Iscoade împuțite, cu nasurile dezghețate,
hingheri muzicali, făcători de zgomot,
tocilari pribegi fără de lucru,
pălării de rabini dând din mîini și picioare
pentru răzbunarea suferințelor.

Pompe de trabuc, călărind pe bombe,
cireadă cu ochelari și cu halat alb,
constructori de mașini-blestem,
palavragii de butoaie cu suflet de doagă,
pe gura deschisă vi se revarsă
părțile interne și ca dovadă vă clămpăne
picioarele.

Învățăcei de hoți de buzunare,
slabi și pentru a fi supărați,
voi, vânători de foamete, cu mustăți plate
de pisici, viermi ai salivei,
maimuțe imperfecte de câini,
voi, poftitori de dorințe!

Șobolani omenoși de cărți, pătrate cu
proiecții rotunde cu dinți de șobolani,
teribile picioare căcători de fițuici,
cavaleri înverșunați cu pantofi de coate.

Sunteți inchizitori triști cu chip de fund
și fund de calandru,
cormoranii proprii cu gât inelat.
Voi, care visați cu pești îngrășați!
Voi, cu spatele de bulgări de pământ!
(De pe cuțit însângerat nu
orbește lumina.)

Vă e frică de toată lumea,
numai de voi înșivă nu vă temeți,
și libertatea o temeți de toți,
voi, cu ficatul verde, invidioși,
clovni îmbrăcați robi sunteți toți.

(Și stând frânt pe-un scaun de crâșmă,
molfăie Societatea de vin și fum.)

N-aveți urechi, ochi, coloană
vertebrală, obraznici fără capete,
oameni mâini-picioare-cozi,
deșteptăciuni, spioni și săraci.

Și răspândiți praful de cenușă
al vieții mele moarte nemuritoare,
pe talpa care o strivise.