Kondor Béla: Halkabban, lassabban

Szólni kéne már, ó, könyörgés!
A vágy leszáll szívemből,
egyre lejjebb, hamarabb,
szólnia liliomoknak,
violáknak, ibolyáknak
– akik harmatos, nehéz
zárukat az égre nyitják
a szüzeknek, hogy rohadjanak,
hiszen gyalázatos ábrándok
vagyunk mind.
Egyre lentebb, hamarább.

Évek söpörtek mosolygó
halomba sok csontkoponyát,
én lesem ez ős-dombokat
és időtlen óta balga,
locska lányt imádok.
Hirtelen nézés a szemében,
néha eljön, sápadó
kis hasa árteli Hold,
aki halavány falak tövén
tétova-vad, előrelép
és ha letérdel, reszketni kezd,
ahogy a halotti hantok
mélyében teljesületlen
hagyott szívek hullámzanak.
Halovány falak tövén
tűnődve-kegyetlen
álmodozom, dobbanva
számlálom ujjaimon.

Lám ott egy zöldkezű
meztelen rózsaág
vérszín bóbitájával
ölő és ölelő savba simult.
De látom a többi virágot.

Elégült emberek
fonnyadt kacajkájával,
lehulló térdeknek
főhajligatásával a szavak
gőzölő párájához
csöndhalált halni vész.
És egyre halkabban,
halkabban, lassabban
– ringató kacska kéz –
halkabban, lassabban.

O, rugă, venise timpul vorbei!
Dorința din inimă coboară
tot mai jos, tot mai repede,
să vorbească crinilor,
violetelor, viorelelor
- care deschid fecioarelor
clanța grea, înrouată spre cer,
să putrezească
căci toți suntem fantasme
rușinoase.
Tot mai jos, mai repede.

Ani au măturat în mormane
o mulțime de cranii osoase,
privesc aceste dealuri vechi,
și fără vremi ador o fată
gureșă, și prostănacă.
În ochi privire bruscă îi sosește
uneori, burta-i palidă,
mică, e Lună plină,
cea care  la baza pereților
ezită sălbatec, pășește înainte
și cînd îngenunchează
începe să tremure
precum unduiesc
inimile nesatisfăcute
în adîncul mormintelor.
La baza pereților palizi
visez crud meditând,
numărând bătăile pe degete.

Acolo, cu mîini verzi
o ramură de trandafir gol,
cu moț sângeriu, amuțește
îmbrățișat de acid asasin.
Dar văd celelalte flori.

Cu râsetele ofilite
ale oamenilor mulțumiți,
cu plecăințele
genunchilor căzători
se pierde moartea
aburoasă a liniștei.
Și tot mai încet,
mai încet, mai lent
- mâini strâmbe leagănă -
mai încet,  mai lent.