Laboda, Róbert: poros betűk

megint azok a poros betűk
szétszórva a gépen
nagyapa
és a lyukas kopírpapíron
egy szó elkezdve befejezetlen

zakatol súg bele az indigókékbe
vesznek el a betűk
nem állnak össze szavakká akármilyen
árnyalatú is az amit értelemnek hívtunk
mozdulatlan már
nem ér célba leütés

a billentyűkre karcolt betű
ütne életet bele az enyémbe
szívemnek minden második
dobbanását neked adnám
tudom hogy nem vagy az udvaron igen tudom azt is
hogy szobák falaiba szóródtál
mint intelem ha rám kellett szólnod
szólj rám most is úgy mint ahogy mindig
tenned kellett
maradhatnál
osztozzunk még kicsit a szavakon
adj egy betűt és én ha befejezni nem is
megélem halom a gondolatod

 

din nou aceleiaşi litere prăfuite
împrăştiate pe maşină
bunicu
şi pe hârtia de indigo găurită
un cuvânt început neterminat

troncăne şopteşte în albastru indigo
se pierd literele
nu se unesc în cuvinte de  orice
nuanţă ar fi ceea ce o numim raţiune
e deja nemişcat
n-ajunge în ţintă lovitura

litera încrustată pe claviatură
ar lovi viaţa în viaţa mea
fiecare a doua lovitură
a inimii ţie ţi-aş da
ştiu că nu eşti prin curte şi ştiu
căci în pereţii camerelor te-ai împrăştiat
ca un avertisment dacă terbuie să mă dojeneşti
spune-mi şi acum aşa ca-ntotdeauna
trebuia să faci
ai putea rămâne
să ne împărţim cuvintele
dă-mi o literă şi chiar dacă n-o pot termina
voi trăi şi muri după ideea ta