Nagy Horváth Ilona: Hé, te ott...

Hé,
te ott,
a falak
mellett,

tarkódra rivall a
fény,
ahogy bizonytalan-puhán
lépted surran,
s a járda pecsétes
kövére taposod
az előtántorgó
reggel
vézna kincseit.

A kor fakó,
és hallom még
a kormos éjszakákat,
felderengsz,
ahogy a sínek
között
sorsod keresed.

Papírzacskóba
csomagolt színház
játssza őrült
darabod.

Sarkadban
nyughatatlansággal
magad vagy
a rémület,
kevés vagyok.
De te, ott a fal
mellett,
dobd el a semmid,
káprázz,
és nézz a napba,
csinálj bármit,
csak abba ne hagyd
ezt a gyönyörű légzést.

Tu,
de-acolo
de lângă
pereți,

lumina-ți strigă-n
ceafă
cum îți lunecă pașii
nesiguri și moi,
și pe trotuarul pătat
calci în picioare
comorile slăbite
ale dimineții
ce vine clătinîndu-se.

Era-i ștearsă,
și-aud nopțile
acoperite
de funingine,
te văd aievea,
căutându-ți destinul
între șine.

Piesa ta nebună
e jucată de-un teatru
împachetat
în pungă de hârtie.

În urmă
cu neliniștea,
tu însuți
ești groaza.
Mă simt puțin.
Dar tu, cel de
lângă pereți
aruncă-ți nimicul,
sclipește
și privește-n  soare,
fă orice,
numai nu te opri
din respirația asta
miraculoasă.