Petőfi Sándor: Lui Arany Laci (Arany Lacinak in Romanian)

Laci te,
Hallod-e?
Jer ide,
Jer, ha mondom,
Rontom-bontom,
Ülj meg itten az ölemben,
De ne moccanj, mert különben
Meg talállak csípni,
Igy ni!
Ugye fáj?
Hát ne kiabálj.
Szájadat betedd,
S nyisd ki füledet,
Nyisd ki ezt a kis kaput;
Majd meglátod, hogy mi fut
Rajta át fejedbe...
Egy kis tarka lepke.
Tarka lepke, kis mese,
Szállj be Laci fejibe.

Volt egy ember, nagybajúszos.
Mit csinált? Elment a kúthoz.
De nem volt viz a vederbe',
Kapta magát, telemerte.
És vajon minek
Merítette meg
Azt a vedret?
Tán a kertet
Kéne meglocsolnia?
Vagy ihatnék?... nem biz a.
Telt vederrel a kezében
A mezőre ballag szépen,
Ott megállt és körülnézett;
Ejnye vajon mit szemlélhet?
Tán a fényes délibábot?
Hisz olyat már sokat látott...
Vagy a szomszéd falu tornyát?
Hisz azon meg nem sokat lát...
Vagy tán azt az embert,
Ki amott a kendert
Áztatóba hordja?
Arra sincsen gondja.
Mire van hát?
Ebugattát!
Már csak megmondom, mi végett
Nézi át a mezőséget,
A vizet mért hozta ki?
Ürgét akar önteni.
Ninini:
Ott az ürge.
Hű, mi fürge,
Mint szalad!
Pillanat,
S odabenn van,
Benn a lyukban.
A mi emberünk se' rest,
Odanyargal egyenest
A lyuk mellé,
S beleönté
A veder vizet;
Torkig tele lett.
A szegény kis ürge
Egy darabig türte,
Hanem aztán csak kimászott,
Még az inge is átázott.
A lyuk száján nyakon csipték,
Nyakon csipték, hazavitték,
S mostan...
Itt van...
Karjaimban,
Mert e fürge
Pajkos ürge
Te vagy, Laci, te bizony!

1847

Tu, Laci,
M-auzi?
Vino aci,
Să nu-ți spun întruna,
Dura-vura,
Stai aici în brațe,
Dar, să nu te miști, altfel
Te-aș putea ciupi,
Așa, ni!
Te doare?
Dar să nu urli.
Gura închide,
Și deschide urechile,
Porțile astea mici;
Ce trece prin ele, ghici,
În capul tău…
Un fluture tărcat rău.
Fluture tărcat, basm mărunt,
Intră-n capul lui Laci.

A fost un om, cu mustață deasă.
Ce a făcut? S-a dus la fântâna cu roată.
Dar găleata a fost goală,
S-a apucat și a umplut-o cu apă.
Oare de ce
A pus apă
În acea găleată?
Poate în livadă
Are de stropit nițel?
Sau îi e sete?… defel.
În mână, cu găleata plină
Se duce în câmp în tihnă,
S-a oprit acolo, uitând în jur;
Ei, oare ce căuta singur?
Poate, strălucind, fata morgana?
Doar, a văzut deseori asta…
Sau pe acel om, poate,
Pe cânepă, care
O duce la topilă?
Nici cu aia n-are grijă.
Ce vrea, în fine?
Ei, drăcie!
Hai, că spun, până la urmă
De ce veghează câmpia lungă,
Apă de ce a adus, zău?
Vrea să prindă popândău.
Ia te uită:
Popândăul acolo e.
Vai ce veloce,
Ce fuge!
În câteva minute,
Jos dispare,
Într-o gaură mare.
Nici omul nostru nu-i leneș,
Drept acolo merge
Lângă gaură,
Și a turnat
Apa din găleată;
S-a făcut plină.
Popândăul, inundat
Un timp a rezistat,
Dar la urmă a ieșit afară,
Chiar și cu cămașa udată.
La ieșire căzând în plasă,
A fost prins și dus acasă,
Și momentan…
Aici îl am…
În brațe,
Căci acest viu,
Popândău zglobiu
Tu ești, Laci, tu zău!