Szilágyi Domokos: Granițe (Határok in Romanian)

Határokon járok örökké,
mindig csak a határokon;
ami inneni, ami elérhető:
végül is fájni kezd,
fájni, hogy megtudjam az odaátot,
s hazudom is, hogy megtudom,
vár a határokon
a szent hazugság, a remény,
vár - várom, várjuk mindannyian,
itt, a határokon;
tágul a határ, követem,
indulok, megyek - tágul a határ,
így lesz átléphetetlen,
így leszek egyre gazdagabb,
s annál sóvárabb, minél gazdagabb.
Határokon járok örökké,
örökké hazudom
magamnak is, nektek is
- mindenkinek! -:
hogy átlépem majd, magammal viszem
szomorú poggyászként a Földet, -:
megvámolják majd, mert van, van határ,
amelyen át nem engedik
poggyászomnak gyilkos felét,
őrült felét, képmutató felét,
hullafoltos felét, zimankós,
havakkal könnyező, halállal
teljes felét, és elválik, igen,
elválik a hazugság a reménytől,
millió-éves házasság után,
s addig is, addig is,
járom a határt, járva járom,
s minél könnyebb poggyásszal lépek át majd,
annál mélyebb nyomokat hagyok a talajban.

Umblu tot timpul pe granițe,
pe granițe totdeauna;
ce-i de aici, ce pot ajunge:
la urmă începe să doară,
să doară, ca să aflu ce-i dincolo,
și mint, că voi afla desigur,
pe granițe așteaptă
minciuna sfântă, speranța,
așteaptă - aștept, așteptăm cu toții
aici, pe granițe;
se extind, le urmăresc,
pornesc, merg - ele se tot lărgesc
devenind nedepășibile,
așa voi fi tot mai bogat,
și cu atât mai lacom, cu cât mai bogat.
Umblu mereu pe granițe,
și mint totdeauna,
mie și vouă,
- tuturor! -,
că trec dincolo, și duc cu mine
Pământul, ca un trist bagaj;
va fi vămuit, căci este, sunt hotare,
peste care n-are voie să treacă
partea ucigașă a bagajului meu,
partea nebună, partea ipocrită,
partea cu pete de hoit, cu viscol,
cu lacrimi-de-fulg, cu partea plină
de moarte, și se desparte, da,
după mariaj de milioane de ani
minciuna se desparte de speranță,
și până atunci, până atunci
umblu pe granițe, umblu umblând,
și cu cât mai ușor va fi bagajul,
cu atât mai adânci vor fi urmele lăsate în pământ.