Blaga, Lucian: Mi és a Föld (Noi și pământul in Hungarian)

Atâtea stele cad în noaptea asta.
Demonul nopţii ţine parcă-n mâni pământul
şi suflă peste-o iască
năprasnic să-l aprindă.
În noaptea asta-n care cad
atâtea stele, tânărul său trup
de vrăjitoare-mi arde-n braţe
ca-n flăcările unui rug.
Nebun,
ca nişte limbi de foc eu braţele-mi întind,
ca să-ţi topesc zăpada umerilor goi,
şi ca să-ţi sorb, flămând să-ţi mistui
puterea, sângele, mândria, primăvara, totul.
În zori când ziua va aprinde noaptea,
Când scrumul nopţii o să piara dus
de-un vânt spre-apus,
în zori de zi aş vrea să fim şi noi
cenuşa,
noi şi - pământul

Ma éjszaka annyi csillag lehull.
Az éj szelleme a Földet mintha fogóba zárná
és ráfúj egy taplóra,
hogy hirtelen meggyújtsa.
Ma éjjel, amikor lehull
annyi csillag, fiatal varázsló
teste ég a karjaimban,
mint egy máglya lángjaiban.
Én bolond,
mint lángnyelveket nyújtom karjaim,
hogy elolvasszam csupasz vállaid havát,
és szívjam, éhesen megemésszem
erőd, véred, büszkeséged, tavaszod, mindened.
Hajnalban, mikor nappalra gyúl az éj,
mikor az éj hamva tovatűnt
egy nyugati széllel,
virradatkor jó volna mi is
hamu legyünk,
mi és - a Föld.