Ady Endre: La armanul de grof (A grófi szérűn Román nyelven)

Nyár-éjszakán a grófi szérűn
Reccsen a deszka-palánk
S asztag-városban pirosan
Mordul az égre a láng.

Éjféli hajnal, szörnyű fény ez,
Nincs párja, napja, neve.
Fut, reszket a riadt mezőn
Az égő élet heve.

Koldus, rossz álmú zsellér ébred,
Lompos, bús kutya csahol.
Az egész táj vad fájdalom.
S a gróf mulat valahol.

Szenes kalászok énekelnek
Gonosz, csúfos éneket:
"Korgó gyomrú magyar paraszt,
Hát mi vagyok én neked?"

"Mért fáj neked az égő élet?
Nincs benne részed soha.
Ne sírj, grófodnak lesz azért
Leánya, pénze, bora."

"Ne félj, a tél meg fog gyötörni,
Mint máskor, hogyha akar.
Élethez, szemhez nincs közöd,
Grófi föld ez és magyar."

S mégis, amikor jön a reggel
S pernyét fújnak a szelek,
A grófi szérűn ott zokog
Egy egész koldus-sereg.

Siratják a semmit, a másét,
- A gróf tán épp agarász -
Érzik titkon, hogy az övék
E bús élet s a kalász.

În noapte de vară, la arman,
Pârâie zăplazul de scânduri
Și-n orașul de stoguri, flacăra
În roșu, răstește spre ceruri.

Amurg de noapte, cruntă pară,
Fără pereche, nume, zile.
Aleargă, tremură prin câmp
Flama vieții aprinse.

Jelerul trezindu-se din visul urât,
Un câine flocos, trist, latră.
Tot ținutul e o durere aprigă.
Iar groful undeva se distrează.

Spicuri arse îngână
Cânturi urâte, haine:
„Țărane, cu mațe goale,
Ce sunt eu pentru tine?”

„De ce-ți pasă ție traiul ars?
N-ai parte din el niciodată.
Nu-l jeli, groful va avea,
Totuși, vin, bani și fată.”

„Nu te teme, iarna te va chinui,
Ca altădată, dacă vrea.
Viața, grânele, nu-s ale tale,
E pământ de grof și de neam.”

Și totuși, când vine amurgul
Și vântul suflă cenușă,
Acolo, la arman, plânge
O ceată de milogi, distrusă.

Plâng nimicul, pe a altuia,
- Poate, e la vânat groful -
Tainic simt, că e a lor
Viața tristă și spicul.