Ady Endre: Az eltévedt lovas

Vak ügetését hallani

Eltévedt, hajdani lovasnak,

Volt erdők és ó-nádasok

Láncolt lelkei riadoznak.

Hol foltokban imitt-amott

Ős sűrűből bozót rekedt meg,

Most hirtelen téli mesék

Rémei kielevenednek.

Itt van a sűrű, a bozót,

Itt van a régi, tompa nóta,

Mely a süket ködben lapult

Vitéz, bús nagyapáink óta.

Kísértetes nálunk az Ősz

S fogyatkozott számú az ember:

S a dombkerítéses sikon

Köd-gubában jár a November.

Erdővel, náddal pőre sík

Benőtteti hirtelen, újra

Novemberes, ködös magát

Mult századok ködébe bújva.

Csupa vérzés, csupa titok,

Csupa nyomások, csupa ősök,

Csupa erdők és nádasok,

Csupa hajdani eszelősök.

Hajdani, eltévedt utas

Vág neki új hináru utnak,

De nincsen fény, nincs lámpa-láng

És hírük sincsen a faluknak.

Alusznak némán a faluk,

Multat álmodván dideregve

S a köd-bozótból kirohan

Ordas, bölény s nagymérgü medve.

Vak ügetését hallani

Hajdani, eltévedt lovasnak,

Volt erdők és ó-nádasok

Láncolt lelkei riadoznak.

1918

Se aude trapul chior

Al călărețului rătăcit,

Se tresar spiritele în lanțuri,

Din păduri și stufiș ofilit.

Unde-n petece ici-colo

S-a poticnit un tufiș de veac,

Acum deodată fantome, 

Din povești de iarnă renasc.

Desișul e aici, tufișul,

E cântec vechi, tocit aici,

Ce a fost pitit-n ceață surdă,

Din strămoși triști, eroici.

Avem toamnă cu fantome

Și oameni mai puțini încă:

Și-n șes cu dealuri-n jur,

Noiembrie umblă-n pâclă.

Șesul nud, cu pădure, stuf,

Prin ceață deodată reînvie,

E noiembrie din nou, sine,

Din negura vremii revine.

Doar sângerare, taină,

Presiuni, strămoși doar,

Doar păduri și stufișuri,

Smintiți de odinioară, doar.

Drumețul rătăcit, de odinioară,

Pornește la noi drumuri mâloase,

Dar nu e lumină, nici văpaie

Și nici urmă de sate.

Satele dorm amuțite,

Dârdâind visează trecutul

Și din pâclă-tufiș ies

Mâniosul urs, zimbrul și lupul.

Se aude trapul chior

Al călărețului rătăcit,

Se tresar spiritele în lanțuri,

Din păduri și stufiș ofilit.