Ady Endre: Palatul Rothschilzilor (A Rothschildék palotája in Romanian)

Rossz fiáker, kerekes gálya,
Hol az embert hallgassra intik.
Párisban, Bécsben, télen mindig,
Ködben és este ragyogott föl
Rothschildék palotája.

Kocsisom mindig arra tévedt,
Mintha kocsisom a Sors volna
S rossz fiákeren bandukolva
Láttam: pompa, tüzes fényesség,
Szőnyegek s drága képek.

Boldog kocsis: egy lovat üthet.
Be borzasztó tenger az utca,
Hol száz gálya száz útját futja.
Be nem egyforma az az isten,
Aki kerget bennünket.

Lekacagott a kocsis hozzám
S ciceroneként járt a szája:
»Ez a Rothschildék palotája.«
S én a hideg ülésre nyomtam
Lángoló, dühös orcám.

Ember-könnyek sós tengerében
Éreztem siklani a gályám,
Vetélt örömök bús dagályán.
Csak egy-két tornyos szikla-kastély
Ragyogott ránk kevélyen.

Örök este és örök gálya,
Csak ott, ott fenn egy-egy toronyban
Lobban öröm örömre, lobban
És mindenek fölött világlik
Rothschildék palotája.

Birjă uzată, pe roți, un galion,
Unde omul trebuie să tacă.
La Paris, Viena, în orice iarnă,
În ceață și seară, a strălucit
Palatul Rothschilzilor.

Birjarul veșnic rătăcindu-se
Acolo, parc-ar fi Soarta
Și umblând pe birjă uzată,
Am văzut: fast, strălucire,
Covoare și tablouri scumpe.

Birjar vesel: un cal are să-l bată.
Strada e marea cu valuri crunte,
Cu sute de galere pe sute de rute.
Ce nedrept e acel dumnezeu,
Care pe noi ne aleargă.

Birjarul râzând, spre mine deviat,
A spus, ca un ciceróne bârfitor:
,,Ăsta e palatul Rothschilzilor.''
Și eu mi-am presat de scaunul rece
Obrazul încins, mâniat.

În mare de lacrimi sărate
Mi-am simțit galera-n planare
Pe fluxul plăcerilor avortate.
Doar niște casteluri cu turle
Au strălucit spre noi, trufașe.

Veșnic amurg și veșnic galion,
Doar sus, în câte un turn, acolo,
Bucurie peste bucurie-n clocot,
Și peste tot luminează
Palatul Rothschilzilor.