Pilinszky János: Se creionează de toamnă (Őszi vázlat in Romanian)

A hallgatózó kert alól
a fa az űrbe szimatol,
a csend törékeny és üres,
a rét határokat keres.
 
Riadtan elszorul szived,
az út lapulva elsiet,
a rózsatő is ideges
mosollyal önmagába les:
 
távoli, kétes tájakon
készülődik a fájdalom.

Copacul din capătul grădinii
adulmecă văzduhul spațial
golită-i fragila liniște a tăcerii
lunca tatonează hotarul eternal.
 
Ți se strânge inima de-ngrijorare
drumul se retrage târâș-grăbiș din zare
trandafirul e si el surescitat
pândind privește-n sine, surâde nemirat:
 
în dubioase peisaje îndepărtate
se pregătește durerea, cu pietate.