Farkas Árpád: Mama (Anyám in Romanian)

Esengett: maradjak. Útra kellett kelnem.
Hagyott egy darabka kéklő eget bennem.
Kifeszítettem és merre vitt az utam,
jó hazai földből belé Földet gyúrtam.
Benépesítettem tájakkal, arcokkal,
csikó tekintetű szomjas csillagokkal,
áldottak hitekkel, álmokkal az esték,
néha elringattak, néha vérem vették,
s megtértem csikorgó bolygómmal végtére,
görgetem, pörgetem: derüljön a fényre,
anyám is hadd lássa...Szólítja is fiát:
"Eredj, lelkem, hozz egy ölnyi aprított fát.”

M-a rugat: să rămân. Totuși am plecat.
În mine o bucată de cer a lăsat.
L-am întins ș-unde m-a dus drumul, din pământ
de acasă, în el am frământat Pământ.
L-am populat cu peisaje, obraze,
cu stele, ochi de mânzi, însetate,
serile crezuri, vise binecuvântau,
mă legănând, sângele îmi luau,
ș-am readus globul scârțâitor, în fine,
îl rotesc, îl răsucesc: pentru lucire,
să vadă mama...
                    Când pe fiul îl cheamă:
,,Dute, dragă, adu-mi lemne, să ardă.