József Attila: Fără speranță (Reménytelenül in Romanian)

Lassan, tünődve

Az ember végül homokos,
szomorú, vizes síkra ér,
szétnéz merengve és okos
fejével biccent, nem remél.

Én is így próbálok csalás
nélkül szétnézni könnyedén.
Ezüstös fejszesuhanás
játszik a nyárfa levelén.

A semmi ágán ül szivem,
kis teste hangtalan vacog,
köréje gyűlnek szeliden
s nézik, nézik a csillagok.

Vas-színű égboltban...

Vas-színű égboltban forog
a lakkos, hűvös dinamó.
Óh, zajtalan csillagzatok!
Szikrát vet fogam közt a szó - -

Bennem a mult hull, mint a kő
az űrön által hangtalan.
Elleng a néma, kék idő.
Kard éle csillan: a hajam - -

Bajszom mint telt hernyó terül
elillant ízű számra szét.
Fáj a szívem, a szó kihül.
Dehát kinek is szólanék - -

1933. március

Încet, meditând

Omul ajunge, în sfârșit,
la un șes trist, nisipos, ud,
privește visând, dă din cap,
cuminte, rămânând zălud.

Așa aș dori să privesc,
alene, fără păcală.
Susur lucios de topor,
cu frunza de plop se joacă.

Inima-mi stă pe nimic,
cu trup tremurat, e mută,
lin, adunându-se în jur
stelele, și se uită.

În cer, ca fierul…

În cer, ca fierul, se-nvârte
dinamul lăcuit, rece.
Oh, constelații line!
În gură-mi cuvânt sclipește --

În mine trecutul cade,
ca bolidul prin cosmos, tăcut.
S-apune timpul mut, albastru.
Sabia sclipește: părul --

Mustața, ca omida plină,
se-ntinde pe gura fără gust.
Inima-n chin, glasul răcit.
Dar, cui aș putea să spun --